Rugăciunea puternică pe care trebuie să o spui astăzi. Face miracole!

Publicat: 10 iun. 2021, 10:05 Autor: Elena Arhiva
Rugăciunea puternică pe care trebuie să o spui astăzi. Face miracole!

Atunci când ai probleme, de cele mai multe ori, apelezi la ajutorul divin, îngerii, sfinții, Sfânta Fecioară fiind alături de tine atunci când ești într-o situație neplăcută. 

De Înălțarea Domnului, poți spune o rugăciune foarte puternică, care te va ajuta să treci peste toate problemele!

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce, pogorându-Te din cer la cele de pe pământ ca om, ai înălţat, ca un Dumnezeu milostiv, firea noastră cea căzută, Cel Care apoi ai străbătut tăria cerului şi ne-ai unit pe noi cu Tatăl, la Tine cădem cu smerenie şi ne rugăm, Mântuitorule: trimite peste noi toţi Duhul Tău cel dătător de har, de lumină, de iubire şi de pace lăuntrică!

Goneşte de la noi, ticăloşii, gândurile rele care ne tulbură, căci ştii, Cunoscătorule de inimi, cât de mare este războiul lăuntric la care suntem supuşi. Vindecă rănile noastre sufleteşti şi luminează ochii cugetelor noastre!Tu ştii că însetează de Tine inimile noastre ca un pământ uscat! Aşadar, trimite harul Tău, Doamne, ca să ne sature foamea şi să ne adape setea, căci pe Tine Te dorim şi de Tine însetăm, Lumina Adevărului, Dătătorul mântuirii. Ajută-ne, Doamne, să ne trezim din somnul greu al păcatului şi să ne înălţăm cugetele şi simţirile noastre la cer, pentru a ne împărtăşi şi noi de bucuria veacului ce va să fie. Amin!

Înălțarea Domnului, tradiții și obiceiuri în România

De Înălțare, în unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

Sursa foto: Ahiva Ciao

Publicat: 10 iun. 2021, 10:05 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×